Articole Fotbal

Mao Rădulescu: ”Suntem mici, dar puternici”!

Mao Rădulescu: ”Suntem mici, dar puternici”!

”După dezamăgitoarea evoluție a seniorilor, învinși cu 4-1 de Dragomirești Vale, am avut și bucurii, copiii născuți 2008 obținând prima lor victorie în campionatul 2006.

De ziua lor, copiii din Dobroești s-au jucat în aer liber!

De ziua lor, copiii din Dobroești s-au jucat în aer liber!

Așa a fost de 1 Iunie, pentru copiii din Dobroești. Și vor continua, pentru că mișcarea înseamnă sănătate, și fizică, dar și psihică!

Nici Vulturii nu mai zboară atât de sus – Unirea le-a luat bronzul de pe aripi!

Nici Vulturii nu mai zboară atât de sus – Unirea le-a luat bronzul de pe aripi!

Melissimo Footbal Fest este turneul care a adunat la start șase echipe, din mai multe colțuri ale Sudului, care au fost împărțite în două grupe, după cum urmează:

Și la Dobroești, fotbalul este Rege!

Și la Dobroești, fotbalul este Rege!

Am vorbit despre handbal, despre fetele care au caștigat Turneul Speranțelor, în premieră pentru comuna noastră, despre cele trei echipe pe care le vom avea în campionatele Federației

Mao Rădulescu: ”Berbec ne-a tras o sperietură grozavă”!

Mao Rădulescu: ”Berbec ne-a tras o sperietură grozavă”!

Ne pregătim intens pentru noul sezon și încercăm să ne dezmorțim picioarele și în diferite partide amicale. Și dacă am spun partidă amicală, înseamnă că rezultatul nu contează

Resimțim lipsa unui teren adecvat vârstei copiilor noștri!

Resimțim lipsa unui teren adecvat vârstei copiilor noștri!

Când am început această activitate, cu 4-5 ani în urmă, pentru Grupa 2006 pe care o conduceam era tocmai bun terenul sintetic pe care îl aveam.

Fotbaliștii lui Mao și ai lui Joițoiu aleargă la înălțime…

Fotbaliștii lui Mao și ai lui Joițoiu aleargă la înălțime…

Și dacă nisipul de la Costinești îți scoate sufletul, nici la munte nu este mai comod – ozonul de pe creste îți umple plămânii de aer curat, darîți taie și elanul, în același timp.

Mao Rădulescu: ”Copiii mei s-au transformat, Neymar s-a făcut și el bărbat”!

Mao Rădulescu: ”Copiii mei s-au transformat, Neymar s-a făcut și el bărbat”!

Cantonamentul de la Predeal s-a încheiat, iar eu sunt extrem de mulțumit – pe lângă faptul că n-am avut probleme de disciplină, și nici de sănătate, Grupa de copii născuți 2006 au răspuns perfect la solicitările mele.

Juniorii republicani au ieșit la iarbă verde

Juniorii republicani au ieșit la iarbă verde

Ne-am întors și am început să facem ce știm noi mai bine – să ne jucăm cu balonul rotund! Vacanța a rămas în urmă, chiar dacă vara n-a plecat, și ne-am apucat să strângem rândurile și să ne numărăm, pentru că nu știm câți am rămas, cine a plecat, cine mai vine.

Perla Bărăganului ne-a primit cu brațele deschise, ne încărcăm bateriile din plin

Perla Bărăganului ne-a primit cu brațele deschise, ne încărcăm bateriile din plin

Suntem de zile bune la Amara, în Județul Ialomița, un oraș-stațiune cu dotări excelente pentru nevoile noastre și considerat, cândva, Perla Bărăganului!.

Dobroești, ”Memorialul Ștefan Sameș”, ediția I: Avem viitor, copii mulți, speranțe mari!

Dobroești, ”Memorialul Ștefan Sameș”, ediția I: Avem viitor, copii mulți, speranțe mari!

În weekend-ul care a trecut, Sala Polivalentă din Comuna Dobroești s-a dovedit neîncăpătoare – Clubul Unirea din Dobroești, în colaborare cu

La Unirea Dobroești este lumea copiilor!

La Unirea Dobroești este lumea copiilor!

De astăzi, la Dobroești, a-nceput Memorialul Ștefan Sameș la fotbal, competiție ce a adus la start opt echipe, din Ilfov și din împrejurimi,copii de 10-11 ani și mai mici.

CONTACT

Adresa: Str. Nicolae Bălcescu Nr. 16,
Comuna Dobroești 077085
Judetul Ilfov


E-mail: acsunireadobroesti@gmail.com