Articole Fotbal

Seniorii s-au distrat, la final de săptămână – au învins cu 7 – 0 pe AS Gloria Islaz!

Seniorii s-au distrat, la final de săptămână – au învins cu 7 – 0 pe AS Gloria Islaz!

Programat pe terenul Complexului Sportiv Ion Țiriac, din Capitală, meciul a avut un singur sens și un câștigător fără probleme – UNIREA Dobroești!

Juniorii Republicani au răzbunat înfrângerea seniorilor!

Juniorii Republicani au răzbunat înfrângerea seniorilor!

A fost supărare mare, vineri, pe 22 martie, în vestiarul Unirii din Dobroești, pentru că echipa de seniori a dominat meciul contra adversarilor de la ACSF Athletico Floreasca,

O victorie la Snagov și un egal la Domnești – evoluții bune pentru copiii din Dobroești!

O victorie la Snagov și un egal la Domnești – evoluții bune pentru copiii din Dobroești!

Micii noștri fotbaliști, și mă refer la copiii din Grupele 2006 și 2008, au avut și de data aceasta o comportare bună, mai ales că au susținut teste în deplasare, în cadrul Campionatului Județean Ilfov.

Copiii de la Grupa 2006 au întrecut și Fulgerul!

Copiii de la Grupa 2006 au întrecut și Fulgerul!

Nici bine nu începuse meciul și Edi avea să deschidă rapid scorul, la o bâlbâială a apărării celor de la Fulgerul Cernica.

Grupa 2008: ”Tarambeții mei chiar au jucat peste așteptări, îi felicit”!

Grupa 2008: ”Tarambeții mei chiar au jucat peste așteptări, îi felicit”!

Recunosc, m-am cam temut de această întâlnire – copiii mei sunt cam rebeli, de felul lor, cam fac ce vor pe teren, pentru că și eu le-am permis asta.

Juniorii Republicani au făcut spectacol, cu Rareș Muha în recital!

Juniorii Republicani au făcut spectacol, cu Rareș Muha în recital!

Și așa cum era programat, dubla cu Viitorul Petrăchioaia a fost deschisă de echipa de Juniori Republicani,

Seniorii au învins, dar n-au convins – antrenorul Mao are multe reproșuri!

Seniorii au învins, dar n-au convins – antrenorul Mao are multe reproșuri!

În fine, maratonul fotbalistic al echipelor noastre, întins pe două zile, a fost încheiat de confruntarea seniorilor, în care Unirea Dobroești

Mao Rădulescu: ”Niște cizme, seniorii mei, făceam 7-8 schimbări, dacă puteam”!

Mao Rădulescu: ”Niște cizme, seniorii mei, făceam 7-8 schimbări, dacă puteam”!

Echipa de seniori a clubului nostru, comandată tehnic de Mao Rădulescu, a făcut meci egal, 3-3, în deplasare, cu CS Berceni.

Copiii noștri sunt viitorul!

Copiii noștri sunt viitorul!

f 37a f 37b f 37c
 f 37d  f 37e f 37f
Grupa 2006: Victorie ușoară, Athletic Buftea nu ne-a ținut piept..

Grupa 2006: Victorie ușoară, Athletic Buftea nu ne-a ținut piept..

Din păcate, adversarii noștri de la Buftea au venit în număr destul de mic, ba chiar portarul lor s-a și accidentat, la un moment dat, antrenorul nostru, Ioan Profir,

Grupa 2008: Un portar umblă… Creangă în teren!

Grupa 2008: Un portar umblă… Creangă în teren!

Micii fotbaliști născuți 2008, și antrenați de Mao Rădulescu, ne surprind de la o rundă, la alta – după ce a umilit Bragadiru cu 5-0, pe terenul din Complexul Țiriac,

Creangă a prins gustul golului!

Creangă a prins gustul golului!

Grupa de fotbal 2008, pregătită de Mao Rădulescu, a mai câștigat un meci, în urma unei evoluții appreciate chiar și de exigentul antrenor.

CONTACT

Adresa: Str. Nicolae Bălcescu Nr. 16,
Comuna Dobroești 077085
Judetul Ilfov


E-mail: acsunireadobroesti@gmail.com