O victorie la Snagov și un egal la Domnești – evoluții bune pentru copiii din Dobroești!

O victorie la Snagov și un egal la Domnești – evoluții bune pentru copiii din Dobroești!

Articole Fotbal Accesări: 487

Micii noștri fotbaliști, și mă refer la copiii din Grupele 2006 și 2008, au avut și de data aceasta o comportare bună, mai ales că au susținut teste în deplasare, în cadrul Campionatului Județean Ilfov.

Și începem cu victoria Grupei 2006, antrenată de Ioan Profir, care a cucerit cele trei puncte în fieff-ul echipei CS Snagov. Copiii lui Ion au învins cu 3-1, goluri Toma, Popescu și Ion, fotbaliști responsabili de multe ori cu tabela e marcaj. ”Scorul putea să fie ceva mai mare în favoarea noastră, însă păcătuim mereu în fața porții, nu ne concentrăm suficient. Sunt mulțumit de victorie, cât și de scor, care este același înregistrat și în partida tur. Suntem pe locul doi, cu o linie de clasament bună, 11 victorii și un egal, stricată, totuși, de două înfrângeri”, ne spunea Profir.

La Grupa de 2008, elevii antrenorului Mao Rădulescu au terminat la egalitate, 3-3, în deplasarea de la Domnești, însă antrenorul Rădulescu se arăta extrem de nemulțumit de atitudinea elevilor săi. ” Felicitări, pentru ce? Ai mei trebuia să câștige la 4-5 goluri diferență, dar faptul că nu am bancă de rezerve mă împiedică să-i scot pe cei indisciplinați. Ei vor să iasă în evidență, nu ascultă și fac greșeli repetate. I-aș pune eu cu botu pe labe, dar când mă uit pe bancă și nu am decât o rezervă de portar, mă liniștesc, iar copiii continuă să trateze fotbalul cum vor ei. La Domnești am condus de trei ori, prin golurile marcate de Ciupitu, și am fost egalați de fiecare dată ”, comenta Mao Rădulescu.

Tipărire

Articole din aceeasi categorie