Fotbaliștii noștri au plecat la munte, în căutarea unor baterii mai încărcate…

Fotbaliștii noștri au plecat la munte, în căutarea unor baterii mai încărcate…

Articole Fotbal Accesări: 744

În această dimineață, o delegație de 23 de fotbaliști, seniori și juniori, a plecat la munte, în căutarea unor baterii mai ozonificate, în vedera unei cât mai bune comportări,

în acest retur de campionat. Sun 23 de fotbaliști, din care 15 sunt seniori, antrenați de Mao Rădulescu, și alți opt fac parte din echipa de Juniori Republicani, pregătiți de Nicușor Glonț.

Ca în fiecare iarnă, Unirea Dobroești face eforturi considerabile pentru ca fotbaliștii săi seniori să beneficieze și de un cantonament la mijlocul campionatului. Este important ca în aceste luni mai friguroase, organismal să se călească pep ante le înzăpezite ale munților și să respire un aer ozonat, așa cum nu găsești decât pe creste, nu la noi, la câmpie.

În această vacanță de iarnă s-a mai schimbat câte ceva la clubul nostrum, ne-am schimbat și strategia, iar pretențiile noastre sunt un pic mai mari. Ne gândim că este o atitudine normal, avem o echipă foarte tânără, care joacă un fotbal gândit, cu multe repetări la antrenamente, nicio fază nu mai este întâmplătoare. Mai mult, am adus printre cei mai și opt junior, trei dintre ei fiind, deja, detașați la echipa mare. Sunt juniorii pregătiți cu grijă de Nicușor Glonț și care au demonstrate, în câteva rânduri, că merită să îmbrace tricou de seniori. Printre juniorii care au urcat astăzi în autocar, se numără Robert Munteanu, fostul căpitan al juniorilor de la Pasărea, care este specializat pe postul de mijlocaș central, dar la noi va fi fundaș central, apoi Andrei Lăpădovici, fost la Juventus, Daniel Berbec, Albert și Bodea, tineri valoroși, în care ne punem mari speranțe pentru viitor”, ne spunea președintele Clubului Unirea, Ioan Profir.

Pentru această perioadă de cantonament, staff-ul tehnic este format din Nicușor Glonț, Mao Rădulescu, Ioan Profir, Marin Ghețu, iar pe parcurs va ajunge la Predeal și Sorin Popescu, în calitatea lui de Coordanator al centrului de copii și junior Dobroești. Am mai aflat că echipa ilfoveană are deja programate și două întâlniri amicale, dar despre acest subiect vom vorbi în zilele următoare.

f 55a   f 55b
 f 55c f 55d
Tipărire

Articole din aceeasi categorie