Program infernal pentru Grupa 2008 – două victorii, o înfrângere și un egal, nu e rău!

Program infernal pentru Grupa 2008 – două victorii, o înfrângere și un egal, nu e rău!

Copiii născuți 2008 au făcut un tur de forță în aceste zile de vacanță, susținând patru meciuri în doar opt zile – micii noștri fotbaliști ai Unirii Dobroești,

antrenați de Mao Rădulescu, au rezistat programului aglomerat, obținând două victorii, o remiză, dar și o înfrângere.

A fost un succes clar cu CS Afumați, în deplasare, scor 6-3 pentru Unirea, prin golurile marcate de Neymar 2, Huțuleac 1, Eric 2 și portarul Crangă 1. A mai consemnat o victorie și cu ACS Corbeanca, prin neprezentare, însă pentru noi punctele se adună în clasament. Egal a fost cu FC Voluntari I, scor 2-2, după ce adversarii ne-au condus cu 2-0. Ne-am mobilizat după pauză și au egalat Creangă și Huțuleac. În fine, înfrângerea a fost în fața celor de la Popești leordeni, cu scorul de 1-3. ”Poate că programul a fost prea strâns, dar am văzut că elevii mei s-au dăruit și au încercat să se ridice la nivelul cerut de mine. Îmi pare rău că n-au venit la joc cei de la Corbeanca, e o lipsă de organizare acolo, iar copiii lor rămân cu un gust amar.”, ne spunea Rădulescu. Și turul de forță nu se încheie aici, pentru că Grupa fotbaliștilor de 2006 mai are alte două teste în această săptămână: pe 2 mai cu Academica Clinceni, în deplasare, și pe 4 mai cu Sănătate Voința Buftea, pe terenul din Complexul Ion Țiriac.


Tipărire   Email

Articole din aceeasi categorie