Mao Rădulescu: ”Suntem mici, dar puternici”!

Mao Rădulescu: ”Suntem mici, dar puternici”!

Articole Fotbal Accesări: 956

”După dezamăgitoarea evoluție a seniorilor, învinși cu 4-1 de Dragomirești Vale, am avut și bucurii, copiii născuți 2008 obținând prima lor victorie în campionatul 2006.

Am decos să intru cu ei și în acest campionat, mai mare decât vârsta lor, pentru a pregăti sezonul care urmează, unde vor juca, deja, la 8+a – avem ambiții mari și trebuie să facem ceva în acest sens.

Este al treilea meci, în Grupa 2006, și după două înfrângeri, în fața echipelor Getodacica I și II, iată că a venit și primul succes: am bătut cu 5 – 1 pe Metaloglobus, în urma unui joc excelent. Satisfacția este mare, copiii au făcut ce le-am spus, au jucat ca un grup unit și și-au arătat adevărata valoare – au plecat cu pase de la portar, deschideri pe laterale, centrări și goluri care m-au uns pe suflet.

Și din nou Creangă, portarul, a ieșit la rampă – a uitat de buturile lui și l-am băgat în teren, unde a marcat trei goluri, fiind completat perfect de Profir și Eric, ambii cu câte un gol. Or fi jucătorii mei mai mici, dar, iată, sunt puternici”, se arăta bucuros antrenorul Mao Rădulescu.

Tipărire

Articole din aceeasi categorie