Ne pregătim intens pentru noul sezon și încercăm să ne dezmorțim picioarele și în diferite partide amicale. Și dacă am spun partidă amicală, înseamnă că rezultatul nu contează
– orice antrenor ar trebui să urmărească omogenizarea echipei, formule noi de distribuție, scheme care să surprindă adversarii. Fotbaliștii trebuie să joace un pic mai relaxați, să nu se încrânceneze și să-și pună orgoliul în vârful bocancului.
Fac această pledoarie despre partidele amicale, și asta este valabil în toate sporturile, pentru că în dese rânduri s-a întâmplat ca un jucător sau doi să aibă neșansa să se accidenteze grav, cu doar câteva zile înaintea startului oficial de sezon. Regrete, lacrimi, păreri de rău, toate în zadar, pentru că nenorocirea avusese loc. Și echipa noastră de seniori a trăit un astfel de moment dramatic, încheiat, până la urmă, cu happy end – am jucat la Berceni, cu echipa gazdă, și meciul a fost unul bun, de partea ambelor adversare. Cred că s-a depășit un pic limita, tinerii uitând că este vorba de un amical. Și când mai erau cam 20 de minute, Berbec al nostru a fost faultat în careu – copilul a căzut ca secerat, iar un coleg din apropiere a strigat că i se vede osul. Nu m-am mai apropiat de accidentat, cred că mi s-ar fi făcut rău, dar am chemat salvarea.
Până la urmă, alarma a fost una falsă – Berbec nu avea niciun os rupt, mai mult s-a speriat, și de durerea pricinuită de lovitură, cât și de strigătele acelui coleg, care spunea că a văzut un os (era, de fapt, o parte din apărătoare, care avea o poziție ciudată și dădea falsa impresie că ar fi un os ieșit!). Recunosc, am greșit că am acceptat să jucăm, fără să fim asistați de un cadru medical, care ar fi știut ce să facă la astfel de urgențe și și-ar fi dat seama că nu este vorba de nicio ruptură. Și după ce l-am dus pe Berbec la spital, nimeni n-a mai vrut să joace, erau supărați de pățania colegului de echipă.
A doua zi, am mers în Tei, pentru a juca cu Grupa 2008, împotriva adversarilor de la Dinamo Noua Generație. Le-am spus colegilor de întrecere să jucăm 3-4 reprize, să intre toată lumea și să nu ne mai încrâncenăm pe teren. Nu știu cât a fost scorul, aveam câteva goluri în față, dar nu asta am urmărit. Din păcate, adversarii n-au putut să mai joace și a patra repriză, dar am fost mulțumit de jocul copiilor mei. Pe 29 iulie plecăm în cantonament, la Predeal, împreună cu Grupa 2009-2010 antrenată de Victor Joițoiu. Sperăm să ne încărcăm bateriile la maxim!
Mao Rădulescu, antrenor
