HomeSporturiHandbalUnirea Dobroești a câștigat Trofeul Speranțelor – greul abia acum începe!

Unirea Dobroești a câștigat Trofeul Speranțelor – greul abia acum începe!

Unirea Dobroești a câștigat Trofeul Speranțelor – greul abia acum începe!

Și-mi aduc aminte de cuvintele antrenoarei Dana Strat, cu câteva zile înainte de plecarea la turneu: ”Aveți emoții”? Sigur că aveam emoții, pentru că îmi doream succesul cel mare, pentru aceste fete, iar adversarele, exceptând Rapidul, erau necunoscute pentru noi. După încheierea marii finale, am văzut-o pe Dana Strat făcând plecăciune în fața suporterilor, apoi s-a jucat cu toate fetele, le-a îmbrățișat, a făcut zeci și zeci de fotografii, a râs, a cântat, afișându-se cu un tricou pe care scria, ”Îmi place de mine” – da, antrenoarea echipei noastre se descătușase și nu mai avea nicio emoție, pentru că sunt convins că a avut aceste sentimente, le-a trait intens, dar nu le-a afișat! Câștigase trofeul, pentru că așa promisese, fiind consecventă cu politica ei de a preda handbalul tuturor celor 23 de jucătoare, pe care le-a avut la dispoziție.

Mult curaj pentru Dana Strat, mai ales în grupe, acolo unde n-a avut parte de succes, ba chiar echipa a și fost… călcată de locomotiva Rapidului, chiar surprinzător. Șansa calificării în Final Four, ca să-l numim așa, au adus-o punctele de talie, căci fără ele, rămâneam o echipă de pluton. Și dacă tot suntem la ora adevărului, trebuie să recunosc că m-am temut și de semifinalista din Tg Neamț, CSȘ, cât și de adversara din finala, Art Galați – știu ce handbal intens se face în Neamț și Galați, știu câte trofee au cucerit aceste echipe, iar Unirea nu arătase cel mai bun joc, în primele trei teste.

Aveam să mă înșel, pentru că Unirea a dominat copios ambele meciuri, a jucat de parcă ar fi fost în Polivalenta din Dobroești, mai ales că aproape întreaga asistență era de partea noastră. Nu știu cum a calculat Dana Strat vârful de formă, cert este că nici CSȘ Tg Neamț, în semifinală, și nici Art Galați, în finală, n-au putut să ne oprească din drumul nostru spre succes. Nu fac analiza echipei, am promis că acest drept este al antrenoarei, spun doar că Eva Demeter a fost încântătoare, iar Cristiana Petre cu o clasă peste toate jucătoarele prezente la Ghimbav.
Spuneam în titlu că greul abia acum începe – Unirea Dobroești a devenit arhicunoscută în toată țara, iar viitoarele adversare, fie și cele din meciurile amicale, vor trata cu o mai mare seriozitate gruparea din Comuna Dobroești. Mai mult, și proprii fani s-au obișnuit cu rezultate de excepție și nu va mai accepta ca echipa lor să mai fie bătută așa ușor. Să vedem ce va fi!

ACS Unirea Dobroești – CSH Art Galați 29 – 22 (15-12)

Unirea: Beatrice Giboi 1, Cristiana Petre 7 (a fost desemnată golgetera Turneului), Camelia Cercel 1, Eva Demeter 4, Andreea Mihăilă 5 (cel mai bun pivot al competiției), Larisa Orodel 2, Cristina Mincu 2, Andreea Dobrescu 4, Evelyn Juncu 3

Rate This Article
Author

root@cautlaptop.ro