HomeSporturiFotbalCreangă a prins gustul golului!

Creangă a prins gustul golului!

Creangă a prins gustul golului!

Grupa de fotbal 2008, pregătită de Mao Rădulescu, a mai câștigat un meci, în urma unei evoluții appreciate chiar și de exigentul antrenor. La mijlocul acestei săptămâni a fost în derulare etapa a 24-a, din Campionatul Județean de Fotbal Ilfov, echipa noastră fiind programată să joace în deplasare, împotriva celor de la ACS Fulgerul Cernica.

Fulgerul a fost doar cu numele, pentru că în teren a existat doar o echipă, a Unirii Dobroești, care a jucat un fotbal spectacol, cu pase repetate, deschideri în adâncime, șuturi la vinclu și goluri lucrate – ”Nimic n-a fost întâmplător, și chiar dacă ploaia nu ne-a lăsat, fapt care a îngreunat terenul, elevii mei au reușit să-și facă jocul, cu mai multă muncă, este adevărat. Au marcat Neymar, cum altfel, apoi din nou portarul Creangă, care a-nceput să prindă gustul golului, iar cel de-al treilea gol a fost înscris de Eric, un puști venit de la Școala Ilie Oană, cu care noi am făcut un fel de fuziune. Sunt mulțumit, de câteva etape fotbaliștii mei practică un joc mult elaborat, care poate desface orice apărare. Da, pentru sezonul viitor avem gânduri mari”, ne spunea tehnicianul Rădulescu.

Rate This Article
Author

root@cautlaptop.ro